Astăzi, în Consiliul Local, s-a pus pe masă un proiect de hotărâre care, la prima vedere, pare tehnic și obositor: aprobarea Actului adițional nr. 9 la Contractul de concesiune nr. 1277/06.12.2018 privind delegarea prin concesiune a serviciului public de salubrizare, adică activitatea de colectare, transport, depozitare și transfer al deșeurilor municipale, inclusiv deșeuri periculoase din deșeuri menajere, plus managementul stațiilor de transfer și al centrelor de colectare din județul Bistrița-Năsăud.
Pe scurt: tot ce ține de gunoiul județului. În realitate, e vorba despre gunoi. Și despre bani.
Am citit actul adițional cap-coadă. Și ce am citit spune o poveste care nu e deloc curată.
Povestea începe cu pubelele.
Zeci de mii de pubele și eurocontainere cumpărate din fonduri europene. Nu de operator. Nu din banii lui. Din bani europeni, adică bani publici, cu reguli stricte, pentru care cineva trebuie să răspundă. Sunt bunuri publice. Ale județului. Ale noastre.
Aceste pubele au fost apoi predate operatorului de salubritate, ca acesta să poată presta serviciul. Până aici, lucrurile par normale. Doar că, mai departe, în documente apare problema: dacă un operator privat folosește bunuri publice cumpărate din fonduri europene fără să plătească pentru ele, se poate considera avantaj economic. Ajutor de stat mascat. Iar consecința este clară: riscul ca banii europeni să fie ceruți înapoi.
Asta este adevărata presiune din spatele acestui act adițional.
Soluția aleasă de administrație este introducerea unei „redevențe” (adică o sumă anuală plătită pentru folosirea bunurilor publice). Valoarea trecută în acte: 3.309.147,74 lei pe an, calculată „similar amortizării”.
Numai că aici apare partea profund nedreaptă și, din punctul meu de vedere, mizerabilă.
Această redevență nu este suportată de operator. Ea este recuperată din tarife. Scrie în documente că urmează „fundamentarea unor tarife distincte modificate”.
Tradus: costul ajunge, din nou, la utilizatorul final.
Pe românește: pubelele cumpărate din fonduri europene vor fi plătite încă o dată. De toți cetățenii. Prin factura de la Supercom.
Și acum vine partea care, pentru mine, leagă hârtia de realitate.
Cu câteva luni în urmă, eram într-unul dintre magazinele mele. Un angajat al operatorului de salubritate, ajuns în magazin, m-a întrebat dacă nu aveam nevoie de o pubelă mare și dacă nu voiam să comand una. Am fost surprinsă, pentru că îmi cumpărasem singură pubelele pentru toate magazinele mele, din banii mei. Pentru o clipă, am crezut că poate cineva din familie ceruse ceva fără să știu.
La un moment dat, același angajat a spus, foarte relaxat: „Cu factură sau fără?”.
L-am întrebat ce înseamnă asta.
Răspunsul a fost: fără factură – 250, cu factură – 500 ron.
I-am spus că dacă cumva s-a comandat, vreau cu factură, dar că trebuie să verific cine ceruse pubela. Am plecat să dau un telefon. Când m-am întors, omul dispăruse. Pur și simplu.
Am rămas cu o angajată de-a mea, care asistase la toată discuția, și mi-a spus: „Șefa, la mine acasă au venit cei de la Supercom și mi-au adus tomberoane. Gratis. N-am plătit nimic.”
Eu nu știam asta. Le cumpărasem pe toate.
La discuția noastră a asistat și un client vechi. Abia atunci am aflat că este angajat al Poliției. După ce a auzit discuția, a intervenit și a spus că îi este cunoscut respectivul cetățean dintr-un context profesional anterior, legat de vânzarea de tomberoane.
Atunci, fiind prea ocupată, am trecut peste moment. Dar azi, coincidență sau nu, o altă angajată m-a sunat și mi-a spus același lucru: probabil același angajat de la Supercom, aceeași poveste, din nou – „cu factură sau fără?”.
Și aici apare întrebările care nu mai pot fi evitate: cum se verifică stocul acestor pubele cumpărate din fonduri europene? Cine le-a recepționat? Unde sunt depozitate?
Și cine ține evidența lor?
Cum ajung să fie vândute astfel, având în vedere că respectivul angajat sigur nu a venit doar la mine? Și cum își permite un angajat al operatorului să pună problema „cu factură sau fără”?
Pentru că, dacă pubelele sunt bunuri publice și cineva ar trebui să răspundă pentru fiecare bucată.
Revin la Consiliul Local.
La votul proiectului de mai sus nu s-au cerut detalii suplimentare. Nu s-au pus întrebări. Și atunci am înțeles: fie documentele nu au fost citite deloc, fie au fost citite și nimeni nu a mai avut interesul să le înțeleagă sau curajul să spună ce gândește.
Nu am deschis o dezbatere amplă în ședința de Consiliu Local. Pur și simplu nu a existat interes pentru clarificări. În acest context, poziția mea a fost exprimată doar prin vot.
Și acum, aici.
Au fost doar două voturi împotrivă. Atât.
Am votat împotrivă pentru că nu pot gira o decizie care mută, din nou, costurile către oameni, sub pretextul fondurilor europene, în timp ce întrebări simple despre gestiunea unor bunuri publice de milioane rămân fără răspuns.
Pentru mine, asta nu este administrație responsabilă.
Este pasarea notei de plată și a răspunderii.
Pentru cei care susțin administrația: aveți toate datele la dispoziție. Documentele sunt publice. Oricine le poate citi, verifica și interpreta.
Studiați-le și continuați să lăudați, dacă asta este concluzia voastră.
Asta s-a votat. Asta produce efecte.
Concluziile vin odată cu factura de la Supercom.
P.S. 188.329 de pubele, cumpărate din fonduri europene, în valoare de 27.961.692,43 lei (~ 5,5 milioane de euro). Bunuri publice. Din această sumă se calculează redevența anuală, iar redevența intră în tarifele de salubritate.
Pe scurt: pubele plătite o dată din bani europeni, plătite a doua oară prin factură, de cetățeni .
Bineînțeles, fără cele pe care le vindea colegul de la Supercom.
