CULTURĂ | Expoziția ”Universul lui Salvador Dalí” deschide spațiul expozițional al Casei Hintz din centrul Clujului

Expoziția ”Universul lui Salvador Dalí” ajunge la Cluj-Napoca după ce în Capitală a întrunit peste 100.000 de vizitatori.

Itinerată anterior în orașe precum Paris, Shanghai și Florența, această colecție extraordinară, compusă din peste 170 de exponate – litografii, grafică, gravuri, sculpturi, miniaturi din aur și diamante – aduce o incursiune fascinantă în lumea suprarealistă a maestrului Dalí, completată de o experiență unică de realitate virtuală.

Găzduită de Casa Hintz, clădire istorică datând din 1573, expoziția marchează inaugurarea nivelurilor superioare recent restaurate ale acestei clădiri emblematice din Piața Unirii, în care a funcționat prima farmacie din oraș și care găzduiește astăzi, la parter, Muzeul Farmaciei.

Publicul va putea explora această lume extraordinară între 20 decembrie 2024 și 30 aprilie 2025.

Newspapers

Ți-ar mai putea plăcea și...