Povestea impresionantă a lui Marius Moldovan, concurentul de la Românii au Talent care a primit Golden Buzz de la Andra.


“Își crește de la 12 ani frații și nu mai văzuse niciodată Bucureștiul. „Dacă eu am fost sărac, de unde vise?”

https://youtu.be/S7Q23UMRVxI?si=uGxS6rSmWbK841gN

“Marius Moldovan, în vârstă de 31 de ani, este din Bistrița-Năsăud și are o situație financiară modestă. El își întreține familia cu greu și muncește zi de zi pentru a le pune pe masă fraților, copiilor și soției o pâine. De la 12 ani, Marius și-a crescut cei 7 frați, pentru că au rămas fără părinți de la o vârstă fragedă. Marius a povestit cum cei de la Protecția Copilului au încercat să ia doi dintre frați, neavând un tutore. Totuși, el a luptat pe toate căile legale pentru a-i ține alături. Povestea lui impresionantă i-a emoționat pe jurați încă dinainte să înceapă momentul de pe scenă.

În urmă  cu un an, Marius s-a apucat de cântat, iar pe parcurs și-a dat seama că e o pasiune, așa că și-a făcut curaj și a început să compună și să posteze piesele sale pe rețelele de socializare. Ulterior, o amică l-a înscris la Românii au Talent, iar el a fost de-a dreptul surprins.

În această seară, tânărul din Bistrița-Năsăud a cântat o piesă hip-hop compusă de el, iar primele lui cuvinte au fost „Doar cine are ochi să vadă, iar cine are urechi să audă”. Versurile pline de durere și adevăr i-au emoționat și i-au făcut să plângă atât pe jurați, cât și pe cei prezenți în platou, iar la final, timp de câteva secunde, în sală s-a lăsat tăcere. Ulterior, Marius a fost aplaudat minute în șir atât de jurați, cât și de cei din sală.

Dragoș Bucur l-a asemănat pe concurent cu Eminem și i-a spus că are un talent incredibil.

„E bine că nu-ți dai seama, dar toată povestea aia ți-a dat curajul de acum, tot trecutul nasol pentru tine a fost ca o palmă care te împinge și te aduce până în momentul ăsta”, a spus cunoscutul actor.

„E mai mult decât despre muzică, ai trecut prin atâtea lucruri dificile, dar tu încă vezi soarele. Ne-ai arătat prin momentul tău tot ce poate fi mai bun într-un om. Atât vreau să spun, în urmă cu câțiva ani, a câștigat un hip-hop.”, a spus Andi Moisescu.

Andra a fost uimită de prestația concurentului, așa că n-a stat pe gânduri și a apăsat Golden Buzz, pentru a-l trimite pe Marius direct în semifinală.

„Nu-mi dau seama cum s-a întâmplat, nu știu cum să reacționez, vă mulțumesc din suflet”, a spus, impresionat, Marius.” spun cei de la România TV.

 

 

Newspapers

Ți-ar mai putea plăcea și...