
După eșecul usturător suferit la alegerile prezidențiale de duminică, Partidul Social Democrat (PSD) se confruntă cu o criză internă profundă, care ar putea duce la o schimbare radicală la vârful formațiunii. Surse din interiorul partidului susțin că Marcel Ciolacu ar lua în calcul demisia din funcția de președinte al PSD, iar conducerea va fi preluată, cel mai probabil, de un lider interimar, până la organizarea unui congres pentru alegeri interne.
Marcel Ciolacu a renunțat oficial la funcția de prim-ministru, prezentându-și mandatul în fața partenerilor din Coaliție. Decizia sa a fost justificată prin pierderea încrederii în actualul executiv, considerat de acesta lipsit de susținere și legitimitate publică. Coaliția a luat act de demersul lui Ciolacu, iar în perioada următoare, până la finalizarea alegerilor, România va fi condusă de un guvern cu statut interimar.
Rezultatul slab al candidatului susținut de PSD, Crin Antonescu, care nu a reușit să treacă de primul tur al alegerilor, a fost picătura care a umplut paharul. Acesta este al doilea eșec consecutiv pentru partid, după ce și scrutinul anulat din toamna anului trecut s-a încheiat fără ca PSD să își atingă obiectivele. În acest context, mai multe voci din partid cer responsabilitate și reconfigurarea conducerii, inclusiv prin retragerea actualului președinte.
sursa playtech.ro







