
Primarul și viceprimarul municipiului Bistrița, împreună cu reprezentanți ai instituției au avut o întâlnire de lucru la Instituția Prefectului pentru modernizarea infrastructurii municipiului Bistrița.
“Ședință de lucru pentru modernizarea infrastructurii municipiului Bistrița
Alături de reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud și echipa Primăriei Municipiului Bistrița, am discutat despre un obiectiv esențial pentru comunitatea noastră: modernizarea străzilor din municipiu.
Principalele teme abordate au vizat inventarierea drumurilor, identificarea străzilor care necesită intervenții și clarificarea situației juridice a unor tronsoane pentru a permite întăbularea acestora. Toate aceste demersuri sunt necesare pentru a putea accesa fonduri și implementa proiecte de reabilitare și dezvoltare a infrastructurii rutiere.
Analiza actualizată a proiectelor și dialogul constructiv purtat în cadrul acestei ședințe ne permit să avansăm spre soluții concrete și eficiente. Scopul nostru este de a îmbunătăți infrastructura municipiului și de a asigura condiții mai bune pentru toți locuitorii.
Continuăm să lucrăm împreună pentru Bistrița și bistrițeni!” A scris primarul Gabriel Lazany.







