
Consilierul local, Rodica Dobraniș, este îngrijorată de faptul ca România nu va avea o soartă bună dacă românii nu vor fi uniți în aceste vremuri tulburi la nivel mondial.
“Istoria nu iartă proștii și nici pe cei care uită. Țineți minte asta!
Și mai citiți, unii dintre voi, la naiba cu TikTok-ul!
Vă spală pe creier cu imbecilitatea unor oameni care au ajuns să vă dea lecții, deși n-au învățat nimic niciodată.
Conferința de la Yalta (culmea, tot februarie, dar 1945) n-a fost o simplă întâlnire a marilor puteri, ci o trădare cinică. Europa de Est a fost vândută ca o marfă ieftină, iar Roosevelt și Churchill au acceptat ca Stalin să își impună controlul asupra țărilor eliberate de Armata Roșie. Pentru noi, asta a însemnat dictatură, teroare, închisori politice, deportări, foamete și execuții.
Vestul s-a reconstruit, Estul s-a scufundat într-un întuneric care a durat aproape jumătate de secol.
Și mulți au murit.
A fost o lecție amară că marile puteri nu negociază în termeni de dreptate, ci doar de influență, putere și control.
Și, incredibil, după atâta amar de timp, istoria pare să se repete!
Unii mai vor o tură.
Odiosul Putin vrea să rescrie Yalta și să bată palma cu Trump.
Se pregătește, cu discreție, un nou pact al trădării, în care libertatea unor națiuni e din nou pe masa negocierilor a doi nebuni.
Pentru unii, istoria nu a fost o lecție, ci doar o pauză.
Cine își dorește întoarcerea la iad? Cine vrea din nou lagăre, cenzură, frică și lanțuri?
Cine e gata să-și vândă viitorul copiilor pe un nou troc între imperii?
Istoria a fost prea dură ca să acceptăm să o trăim din nou.
Scuturați-i pe nostalgici, pe ăia care visează cai verzi pe pereți!
Ăsta va fi adevăratul final al democrației, nu circul ieftin pe care îl vinde fiecare după cum îi convine.
Treziți-vă, măcar în al doisprezecelea ceas!
Dacă nu facem ceva TOȚI, împotriva acestor planuri murdare, în curând s-ar putea să nu mai avem acest lux.
PS. Am fost în Rusia. Am trăit comunismul.
Știu ce înseamnă să ți se fure libertatea, visele, anii din viață.
Și nu mai vreau. Ce mi-a mai rămas, nu le mai dau.
Rusia nu eliberează, nu oferă nimic – doar ia. Vieți, libertăți, viitor.
Nu mai vreau să aud justificări, nu mai vreau nostalgici plângând după lanțuri. Rusia nu trebuie admirată sau înțeleasă. Trebuie oprită. Cât timp mai putem.”







